Luis Suarez (27 de ani) a fost inclus în lotul Uruguayului de către selecționerul Oscar Tabarez. Fotbalistul Barcelonei are oportunitatea de a evolua în amicalurile cu Arabia Saudită și Oman,ce vor avea loc pe 10, respectiv 13 octombrie.
Controversatul vârf al Barcelonei a fost suspendat nouă meciuri la nivel internațional și nu va avea dreptul să evolueze timp de patru luni în vreo competiție sub egida FIFA și UEFA. Sancțiunea a venit ca un răspuns al autorităților din fotbal la mușcătura pe care Suarez i-a aplicat-o lui Chiellini la meciul dintre Uruguay și Italia de la Campionatul Mondial din Brazilia.
Inițial, suspendarea de patru luni făcea referire la orice activitate ce avea legătură cu fotbalul, dar Suarez a primit acceptul de a se antrena cu echipa și de a participa la meciuri amicale în urma apelului pe care l-a făcut la Curtea de Arbitraj Sportiv.
Suarez va putea juca de asemenea și în primul „El Clasico” din acest sezon. Suspendarea atacantului expiră pe 24 octombrie, iar confruntarea catalanilor cu Real Madrid este programată pe 25 octombrie, la ora locală 18:00.
Pe data de 24 octombrie, Suarez a înscris două goluri într-un amical dintre rezervele Barcelonei și echipa de tineret a Indoneziei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER